Raport activitate iunie 2016 – decembrie 2019 – Monitorizare Civica

Asociația Civica a prezentat recent, un raport privind activitatea consilierilor locali ai municipiului Iași pe platforma Ne Reprezintă, care a pornit în 2016 ca un proiect cetățenesc de monitorizare, evaluare și transparentizare a activității aleșilor din Consiliul Local Iași, cu scopul de a-i responsabiliza pe aceștia să-și asume mai ferm, rolul de reprezentanți ai societății ieșene.

Am ales să publicăm rezultatele activității de monitorizare a primilor 3 ani și jumătate din actualul mandat al consilierilor locali cu scopul de a oferi cetățenilor prilejul de a evalua rezultatele parțiale ale aleșilor care ne reprezintă în Consiliul Local înainte de alegerile locale, care urmează să aibă loc în iunie 2020.
Exercitarea votului este unul dintre drepturile fundamentale ale democrației reprezentative în care trăim, cu toate neajunsurile sale, și îi îndemnăm pe cetățeni să ia parte la fiecare ciclu electoral.
În cazul alegerilor locale, nu putem alege prin vot nominal decât consilierii independenți. Cei care fac parte dintr-un partid politic candidează ca un grup unitar.
Această realitate nu înseamnă că nu avem un cuvânt de spus cu privire la viitori consilieri locali care își propun să ne reprezinte.
Este, mai degrabă, un îndemn la implicare, la crearea premiselor necesare pentru ca toate partidele politice să devină mai responsabile în buna guvernare locală.
Ne-am asumat misiunea de-a face din Ne Reprezintă un instrument care facilitează implicarea cetățenilor în actul decizional local și îmbunătățește dialogul cu managerii și administratorii comunității.
Vrem, așadar, ca această analiză să reprezinte un prilej de a deschide căile de comunicare dintre decidenții politici și cetățeni, de a transparentiza administrația publică locală și de a contribui la spori calitatea actului de guvernare, astfel încât să crească calitatea vieții tuturor ieșenilor.

În clasamentul realizat de Civica ma regăsesc pe poziția numarul 2 din cei 30 de consilieri monitorizați,insă doresc să evidențiez următoarele aspecte:

Au fost 74 de ședințe de Consiliu Local în perioada iunie 2016 – decembrie 2019, dintre care 43 de ședințe ordinare și 31 de ședințe extraordinare. Prezența mea este cea mai bună, respectiv 73 de prezente, din care prezența de 100% la ședințele ordinare.


Dintre consilierii locali care au reprezentat ieșenii în Consiliul Local pe durata tuturor celor 3 ani și jumătate analizați în acest raport, cei cu prezența cea mai mare au fost Etienne Ignat (PNL) și Gabriel Vasile Harabagiu (Viceprimar PSD), cu câte 73 de participări (98.64%).

Numărul intervenţiilor în cadrul şedinţelor de Consiliu Local
În acest clasament mă regăsesc pe locul 5 cu un total de 135 de intervenții pe probleme locale.

Economie și buget În acest domeniu am inclus acele intervenții care au abordat teme precum bugetul local, proiecte de investiții, achiziții publice, contracte comerciale, taxe și impozite. Dintre toți consilierii locali, cei mai preocupați de economia și bugetul local al Iașului au fost Eduard Petru Boz (PNL), cu 49 de intervenții, Răzvan Timofciuc (PNL), cu 44 de intervenții, respectiv Etienne Ignat (PNL), cu 23 de intervenții.

Capitolul Mediu: În acest domeniu am inclus acele intervenții care au abordat teme precum protecţia mediului, spaţiile verzi și dezvoltarea sustenabilă a orașului.

Dintre toți consilierii locali, cei mai preocupați de mediu au fost Etienne Ignat, cu 14 intervenții, urmat de Eduard Petru Boz, cu 11 intervenții.

Transport În acest domeniu am inclus acele intervenții care au abordat teme precum mijloacele de transport şi elemente de infrastructură pietonală și rutieră, precum străzile, trotuarele și pistele pentru biciclişti care traversează municipiul Iași.

Dintre toți consilierii locali, cei mai preocupați de transport au fost Ciprian Manuel Bostan, cu 66 de intervenții, urmat de Eduard Petru Boz, cu 30 de intervenții, respectiv Etienne Ignat, cu 24 de intervenții.

Alte servicii publice În acest domeniu am inclus acele intervenții care au abordat teme precum siguranța publică, serviciile medicale, accesul la apă și canalizare, încălzirea centralizată, salubritatea, spațiile locative, pieţele agro-alimentate, spațiile de agrement, asociaţiile de proprietari și iluminatul public

Dintre toți consilierii locali, cei mai preocupați de alte servicii publice au fost Ciprian Manuel Bostan, cu 19 intervenții, urmat de Călin Scripcaru (PSD), cu 17 intervenții, respectiv Etienne Ignat, cu 16 intervenții.

Organizare administrativă În acest domeniu am inclus acele intervenții care au abordat teme precum procesele şi procedurile de organizare şi funcţionare internă ale Consiliului Local și ale altor structuri ale Unității Administrative Teritoriale, discuții despre funcţionari publici şi personal, respectiv inventar.

Dintre toți consilierii locali, cei mai preocupați de organizarea administrativă au fost Eduard Petru Boz, cu 43 de intervenții, urmat de Ciprian Manuel Bostan, cu 33 de intervenții, respectiv Etienne Ignat, cu 25 de intervenții.

Clasament !

Statistici despre activitatea mea:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.