Reducerea analfabetismului funcțional

Când:
noiembrie 21, 2017@1:00 pm – 5:30 pm
2017-11-21T13:00:00+00:00
2017-11-21T17:30:00+00:00
Unde:
UNIVERSITATEA "ALEXANDRU IOAN CUZA" din IAŞI
Bd. Carol I Nr. 11
Iasi 700506
Contact:
Asociația "Ține de Noi"
Reducerea analfabetismului funcțional @ UNIVERSITATEA "ALEXANDRU IOAN CUZA" din IAŞI | Iasi | Romania

Reducerea analfabetismului funcțional. Demersuri, exemple de bună practică și propuneri de soluții

21 noiembrie 2017, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, sala Ferdinand, Iași, ora 13:00

Asociația “Ține de Noi” împreună cu Fundația Hanns Seidel – România, în colaborare cu Asociația Română de Literație și Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași vă adresează invitația de a participa în data de 21 noiembrie 2017 la conferința “Combaterea analfabetismului funcțional”.

Analfabetismul funcţional este o temă sensibilă în România, ţinând cont de faptul că procentul de analfabeţi funcţionali la nivel naţional depăşeşte 42%. În termeni statistici, această realitate denotă un adevărat dezastru în educaţia românească, având în vedere că media europeană este de 20%, iar ţinta preconizată este de 15% până în 2020. Dacă nimic nu se schimbă în măsurile aplicate până în prezent în România, probabil că la nivelul anului 2020, analfabetismul funcţional va rămâne tot în jur de 40%, ceea ce ar avea un impact negativ considerabil la nivel economic şi social.
Astfel, scopul conferinţei noastre este de a aduce împreună reprezentanţi ai diferitelor instituţii care cunosc această realitate îngrijorătoare şi care înţeleg importanţa reducerii într-un timp cât mai scurt a ratei analfabeţilor funcţionali în România. Dezbaterea pe această temă va include atât teme legate strict de educaţie şi elaborarea unor strategii care să aibă drept rezultat reducerea procentului amintit, cât şi teme conexe, precum impactul unei inserţii profesionale scăzute asupra agenţilor economici, care nu dispun adesea de resursele necesare pentru a compensa lipsa de competenţe a celor care doresc să se angajeze în domeniul respectiv.

În ciuda cunoaşterii acestei probleme a cărei gravitate este general recunoscută, strategiile aplicate până acum – în măsura în care modul în care s-a intervenit până acum poate fi definit drept „strategie” în adevăratul sens al cuvântului – nu au dat rezultatele aşteptate, în sensul în care problema s-a agravat, iar numărul analfabeţilor funcţional a continuat să crească în România.

Rezultatele obţinute ca urmare a desfăşurării Conferinţei vor fi publicate şi diseminate la nivel naţional şi vor reprezenta, în opinia noastră, un punct de plecare pentru o nouă şi eficientă strategie în domeniu, în scopul conştientizării cauzelor care determină un procent atât de mare de analfabeţi funcţionali în România şi aplicării celor mai bune metode pentru a fi combătute.

13.00 – 13.40: Societatea civilă și guvernanța în România
Invitați: prof. dr. Mircea Miclea, prof. dr. Laurențiu Șoitu, Alexandrina Dingă

13.40 – 14.30: Credeți că alfabetizarea funcțională a elevilor din învățământul obligatoriu ar trebui să fie prioritatea MEN pentru perioada 2018-2020? Prezentarea Raportului Audierii Publice
Prezintă: prof. dr. Mircea Miclea, prof. dr. Carmen Crețu

14.30 – 15.00: Pauză de cafea

15.00 – 15.30: Analiza efectelor programului Reading to Learn asupra profesorilor și asupra rezultatelor elevilor
Invitat: Dr. Ciprian Fartusnic, Director Institutul de Științe ale Educației

15.30 – 15.45: Analfabetismul funcțional în rândul studenților
Invitați: prof. dr. Oana Macari, prof. dr. Sebastian Popescu

15.45 – 16.30: Impactul analfabetismului funcțional asupra viitorului României – panel cu reprezentanți ai beneficiarilor educației: profesori, elevi, părinți, angajatori, reprezentanți ai instituțiilor statului.

Participanți la panel: reprezentanți ai instituțiilor publice, prof. Paloma Petrescu (reprezentant societatea civilă), Alexandru Manta (reprezentantul elevilor), Costi Neagu (reprezentantul Asoociaților de părinți), reprezentanți parteneri sociali, reprezentanți ai mediului de afaceri

16.30 – 17.30 – Discuții libere

Etienne Ignat

Sunt antreprenor în domeniul fondurilor europene, zonă în care activez de aproape 10 ani. Sunt un cetățean implicat în comunitate și militez pentru un Iași normal. Sunt pasionat de grădinărit, de arta culinară și de acțiunile civice pentru Iași. Fac toate acestea pentru familia mea minunată, soția și fiica mea, persoanele care mă fac cel mai fericit din lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.