Bine ai venit pe site-ul meu! Numele meu este Etienne Ignat, am 35 de ani și din 2016 sunt consilier local în Municipiul Iași. Am ales acest drum după ani întregi de antreprenoriat, pentru că am înțeles nevoia implicării mele în comunitate. Sătul de faptul că lucrurile nu funcționează în direcția care trebuie, că tot mai multe domenii din Iași suferă pierderi consistente, că tot mai mulți cetățeni sunt nemulțumiți de traiul lor, am ales să ies din mediul de business și să aduc chiar eu schimbarea pe care mi-o doream. Munca de voluntariat din tinerețe, anii de management în fonduri europene și experiența în mediul de afaceri m-au ajutat să mă implic corect în sprijinirea comunității, dar și să înțeleg cum funcționează administrația locală și cum ar trebui de fapt să funcționeze ea. Am adăugat motivația de a face mai mult bine, motivație activată intens de când am devenit tată, și astfel am ocupat un loc în Consiliul Local din partea PNL Iași. M-am implicat activ în rolul meu de consilier local și am inițiat o sumedenie de proiecte în folosul comunității. Cred cu tărie că lucrurile pot fi duse în direcția cea bună. Cred că schimbarea majoră trebuie să pornească din noi. Cred și fac tot ce îmi stă în putință pentru că Iașul merită mai mult! Iașul merită să fie orașul pe care ni-l dorim noi, ieșenii! Stau în fiecare zi de vorbă cu cetățenii. E important să aflu direct de la oameni care sunt problemele din comunitate, pentru a le putea duce spre dezbatere în Consiliul Local și pentru a le găsi o soluție. Dacă vrei să îmi semnalezi o situație din comunitate, intră pe pagina mea de Contact și hai să vorbim!